Finalul de an ne găsește pe mulți dintre noi numărând zilele până la concediu (mai sunt 11). Spunem din ce în ce mai des că „ne auzim după sărbători”, în calendarul din Outlook încep să apară și zile fără întâlniri, iar în lista de task-uri se taie, rând pe rând, tot ce a mai rămas, fără să mai apară rânduri noi. Pregătim rapoartele de final de an, în timp ce mai deschidem câte un tab în căutare de idei de cadouri pentru cei dragi. Ce să mai, Crăciunul e aproape aici.
Să îți chemi echipa la un eveniment de voluntariat cu o săptămână înainte de concediu poate spune clar despre tine că ești, cel puțin, optimist. Dacă ești manager sau parte din echipa de HR, înțelegi cât de provocator este să aduni întreaga echipă la un eveniment, chiar și atunci când cauți data perfectă încă de la începutul anului.
Puterea exemplului de azi arată adevăratul efect al unei culturi organizaționale sănătoase. Ca de fiecare dată, vorbim, în primul rând, din proprie experiență și ne luăm ca studiu de caz. De peste 5 ani, întreaga echipa HPDI merge voluntar, cu o săptămână înainte de Crăciun, să renoveze o școală dintr-o zonă defavorizată. Misiunea noastră este să creștem oameni și ne-am asigurat că ea nu rămâne doar un text pe un perete. Facem asta prin toate acțiunile noastre, de la serviciile pe care le livrăm, la rolul pe care ni-l asumăm în comunitate și în propria echipă.
Oamenii aleg să își ofere timpul și energia din câteva motive:
1. Misiunea se trăiește și se simte
A pune mâna la treabă (la propriu) pentru crearea unor spații de educație pentru copii, astfel încât ei să pornească în viață cu încredere și suport, înseamnă că reușim să creștem oameni acolo unde e cea mai mare nevoie. Din acest motiv, echipa noastră spune „Da” acestei oportunități din toată inima, simțind cu adevărat că acțiunea este aliniată cu misiunea și valorile noastre.
2. Camaraderie
Când ești alături de oameni pe care îi respecți și de care îți pasă, nicio provocare nu pare imposibilă. Să pleci la 6 dimineața de acasă, într-un alt județ, unde urmează să renovezi complet o sală de clasă într-o singură zi? Sigur! Se poate și facem asta deja de ani buni. Puterea echipei se simte mai mult ca niciodată în aceste zile. Întrajutorarea, comunicarea și starea de bine sunt principalele surse de energie pentru fiecare din noi.
3. Leadership autentic
Într-o cultură toxică, liderii pot fi autoritari, dictatoriali și pot folosi tactici de intimidare pentru a-și menține controlul. Angajații pot simți că nu li se acordă încredere și că nu sunt ascultați. Într-o cultură sănătoasă, liderii sunt autentici, încurajează participarea angajaților și își arată recunoștința. Ei creează un mediu în care angajații se simt motivați să își aducă contribuția și să își dezvolte potențialul. Rolul de lider este asumat de fiecare în parte, atunci când apare ocazia. Indiferent de zona pe care o ocupi în renovare, fie că e vorba de vopsit un scaun, montat mobilă sau gătit pentru întreaga echipă, ai rolul de a ghida, inspira și atinge un rezultat alături de echipă.
Așa ne antrenăm noi an de an, și zi de zi, să rămânem conectați la misiune și echipă. Prin lucruri simple, dar sincere, prin exercițiu constant, comunicare și dorință comună de dezvoltare constantă.
Invitația către tine e să iei în calcul o acțiune umanitară pentru echipa ta anul viitor, și să te lași surprins de ce efect benefic are aceasta în organizație.
Leave a Response