Leadership în Linia 1 – HPDI

Leadership în Linia 1

Ghidează, Inspiră, Dezvoltă

În mediul de business în continuă evoluție este nevoie de lideri care nu numai că impun respect, dar care promovează, prin propriul exemplu, responsabilitatea, implicarea, incluziunea și un angajament de nezdruncinat față de misiunea companiei. În ”arena” corporatistă, leadershipul este o bătălie de idei, strategii, influență și atitudini. Pentru a reuși, liderii trebuie să aibă nu doar abilități tactice, ci și psihologice pentru a-și înțelege, motiva și inspira ”trupele”.

De la ”scutul” inteligenței emoționale și al rezilienței, care fundamentează încrederea în echipă, la diversitatea care nu mai este doar un cuvânt la modă, ci mai ales un avantaj strategic, liderii au sarcina de a-și ghida echipele către succesul misiunii.

Programul Leadership în linia 1 preia cele mai bune practici din conducerea militară și le adaptează, în manieră creativă și dinamică, la provocările și oportunitățile din cadrul companiei. La fel cum o campanie militară de succes depinde de o misiune clară, în mediul organizațional liderii trebuie să fie pricepuți în promovarea și  susținerea misiunii și valorilor companiei. Ei devin, astfel, ambasadori atât în interiorul, cât și în afara organizației, promovând încrederea, asigurând performanța și lăsând în urma lor o moștenire durabilă de leadership autentic.

STRUCTURĂ

Modulul 1 are o durată de 2 zile și abordează subiecte precum:

  • Definirea Leadership-ului militar
  • Principii comune Leadership Militar – Leadership Organizațional
  • Disciplină, unitate și responsabilitate
  • Valori și identitate
  • Organizarea comunicării și structurii comunicaționale
  • Autoritate și comandă
  • Influență și motivare
  • Pașii deciziilor eficiente și greșeli în luarea deciziilor

Modulul 2 are o durată de 2 zile și abordează subiecte precum:

  • Roluri în echipă
  • Coordonare și colaborare
  • Delegare și responsabilitate
  • Managementul conflictelor: transformă provocările în oportunități
  • Managementul în situații de criză
  • Gestionarea strategică a resurselor
  • Formarea liderilor militari prin coaching și mentorat
  • Reziliență emoțională
  • Managementul stresului

Modulul 3 constă într-un workshop de 1 zi care implică:

  • O experiență captivantă și imersivă cu tematică militară
  • Consolidarea obiectivelor de învățare
  • Aplicarea practică a cunoștințelor și dezvoltarea abilităților
  • Împărtășirea experiențelor și a lecțiilor învățate
  • Dezvoltarea abilităților de comunicare, gestionare a rolurilor în echipă și a emoțiilor

OBIECTIVELE CURSULUI

Participanții se vor întoarce în mediul lor profesional cu abilitățile, instrumentele și încrederea:

  • De a se adapta rapid la circumstanțe în schimbare și de a lua decizii eficiente sub presiune, aplicând unele strategii militare
  • De a comunica deschis, clar și concis, încurajând colaborarea și managementul sănătos al conflictelor
  • De a aplica principiile de leadership militar pentru a-și gestiona emoțiile, a inspira încredere și a conduce prin exemplu
  • De a dezvolta, în echipe, sentimentul de camaraderie, încredere și unitate, inspirându-se din principiile militare de coeziune

TRAINER: RAUL MARINA

  • Trainer senior acreditat cu experiență de peste 17 ani.
  • Expertiză solidă în business, mai ales din rolul de Operations Manager Decathlon, lansând primele 6 magazine din România
  • Specializat în programe de management, leadership și dezvoltare personală și organizațională
  • Livrează sesiuni de tip Keynote Speech
  • A fost militar în trupe de elită și sportiv de performanță
  • Acreditat E.S.A. Firearms Instructor | European Security Academy
  • Inspiră prin principiile și valorile sale profunde: generozitate, sinceritate, responsabilitate, corectitudine, respect, carismă și colaborare.
Trainer
Raul Marina
Raul Marina este un trainer senior cu peste 17 ani de experiență, specializat în management, leadership și dezvoltare personală și organizațională. El îmbină autoritatea cu empatia, inspirând oamenii prin exemplu său personal și valorile autentice pe care le promovează, cum ar fi generozitatea, sinceritatea și responsabilitatea. Cu o carieră solidă și un trecut marcat de…
Află mai multe
Realizările noastre

Părerile clienților noștri:

  • Din povestea de viață a lui Raul am învățat ce înseamnă cu adevărat SĂ FII un lider.

    Arobs Transilvania Software
  • În sfârșit un CURS care a meritat fiecare secundă din viața mea petrecută aici!

    Expleo
  • Leadership-ul se antrenează si se dezvolta, iar echipele necesita infuzia de umanitate, claritate pentru ceea ce vor sa obțină si susținere. Programul Leadership in Linia 1 a fost o oportunitate ce unii o au o data in viața si ne-a oferit ocazia de a ne observa comportamentele, atitudinea si mindset-ul si a reflecta asupra lor.

    Michelin
  • Cel mai bun exercitiu dintre fun si invatare. La inceput ma gandeam ca un training pe partea asta de impartasire a experientei militare nu este neaparat aplicabila pentru ca noi pe partea de leadership avem nevoie de soft skills, si cum sa vorbesti cu oamenii. Sunt foarte multe similitudini. Cele mai mari pe care le-am gasit sunt: comunicarea si disciplina

    Draxlmaier
  • Ce a fost foarte valoros pentru mine a fost ca ai oglindit anumite tipare de comportament pe care noi nu aveam curajul sa il vedem la noi, si toate prin exercitii practice. Ne-ai antrenat sa fim o echipa, sa iesim din zona de confort si sa ne uitam si prin alte filtre.

  • Pot sa spun ca ati atins un milestone. Am avut pana acum tot felul de workshopuri de leadership. de multe ori m-am gandit sa ma opresc. Nu gaseam nimic ce sa duca echipa mai departe. Dar am zis sa mai incerc. Ceea ce am auzit astazi, este ceea ce asteptam de foarte mult timp: trebuie sa lucram ca echipa. Eu, ca manager, sunt cel mai usor de inlocuit. Colegii mei trebuie sa lucreze impreuna. Iar zilele acestea su invatat responsabilitatea si grija unuia fata de celalalt.

    Draxlmaier
  • Nu m-am plictisit nicio clipa desi stiam toate conceptele, am participat la foarte multe cursuri inainte. Ai reusit sa le pui intr-o noua lumina si totul a fost legat de experienta ta de viata.