Antreprenor: adjectiv sau substantiv? – HPDI

Antreprenor: adjectiv sau substantiv?

De curând, am avut privilegiul de a face parte din echipa de jurizare a competiției de antreprenoriat a liceelor din București – Young Business Minds. Peste 100 de echipe (100, da, am scris bine) au concurat prin planuri de afaceri inovatoare, prezentări ingenioase și idei inovatoare, toate cu scopul de a câștiga premii semnificative oferite de BCR.

În faza finală s-au aplicat mai multe criterii de selecție, iar din cele 100 de echipe inițiale, au fost selectate doar 10 echipe. Aceste echipe, asemenea emisiunilor de succes, au prezentat în fața noastră un pitch convingător, demonstrând că planul lor este cel tare și credeți-mă, într-o privire deloc socialistă, toate cele 10 au fost.

Pe lângă bucuria evidentă de a face parte din acest proiect, și contribuția pe care (sper) că am adus-o, am împărtășit și parte din viziunea mea: să învățăm ca să gândim liber, nu să învățăm doar cât e un premiu în joc.

Iată câteva lecții antreprenoriale pe care eu le-am învățat de la generația elevilor de 16-18 ani care au ținut scena:

1. Acționează și apoi întreabă

Am observat că peste jumătate dintre elevi au pus în practică ideile lor înainte de a le prezenta în fața noastră. Fie că au obținut finanțare de la părinți și prieteni, fie că au strâns ei înșiși resursele necesare, majoritatea ideilor nu erau doar concepte, ci proiecte reale. Aceasta mi-a reamintit că în antreprenoriat este mai important să testezi un produs/serviciu suficient de bun decât să încerci să-l perfecționezi înainte de a-l lansa. Antreprenoriatul implică acțiune, încercare și adaptare.

2. Avem echipă, avem valoare

Echipele care s-au clasat în primele trei locuri au fost cu adevărat echipe, în care mai multe persoane au prezentat și dezvoltat ideea într-un mod colectiv, și nu doar individual. Acest aspect subliniază importanța de a avea alături oameni cu care să împărți responsabilitățile și sarcinile, în loc să te agăți cu îndârjire de propria ta idee. Am observat multă colaborare reală, nu doar declarativă.

3. Antreprenoriatul e mai valoros ca trăsătura decât ca rol

Să fii antreprenor nu e, de multe ori, doar un rol din care intri și ieși, ci o atitudine permanentă de a identifica oportunități, de a găsi resurse pentru a le face, și de a convinge oamenii să te urmeze astfel încât să nu fii singur pe acest drum. Iar la momentele de pitch, înainte de a intra pe scenă, dar și după, am văzut multe schimburi de idei, de feedback, dar și de numere de telefon între echipele care teoretic concurau între ele, semn că ne e din ce în ce mai clar că succesul nu vine din a-i trage în jos pe cei din jur, ci din a-i ridica pe parcus ce noi înșine creștem.


În concluzie, oricine poate avea o gândire antreprenorială, care poate sau nu să se suprapună cu rolul de antreprenor, pentru că această mentalitate te poate face să construiești următoarea generație de antreprenori, din cei care nu au nevoie doar de oportunități și surse de finanțare, riscuri și legalitate, ci cei care pot să construiască în echipă, viziune și leadership.

One Comment Antreprenor: adjectiv sau substantiv?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Felicitari pentru contributia ta la competitia de antreprenoriat Young Business Minds! S-a vazut cat de hotarat si curajos esti in a-ti atinge scopurile, ajutand tinerii sa dezvolte spiritul antreprenorial. Aceste lectii pretioase pe care le-am invatat impreuna vor avea un impact semnificativ in construirea viitorului generatiilor viitoare. Bravo!

Next Story
7 idei pentru retenția liderilor într-o organizație