Alo? Aici România. – HPDI

Alo? Aici România.

Alo!

–  Bună ziua domnule Păcuraru!– se auzi o voce din spatele numărului pe care nu îl știam- sunt Ministrul Sănătății, aveți 5 minute?

– Sigur, bună ziua! – mă bâlbâi eu precipitat, ușor confuz dacă asta e o glumă sau nu.

Domnule – continuă vocea fermă de la celălalt capăt, v-am sunat să ne ajutați cu situația asta, știți, nu cred că gestionam bine perioada pandemică, oamenii nu prea se vaccinează, spitalele gem de bolnavi de toate felurile, și noi… noi cred că ne simțim ușor depășiți.

– Păi vă ajut, cum să nu, dar spuneți-mi cum? – Am zis eu simțindu-mă ca bunicul meu la chemarea în cel de-al doilea război mondial.

– Știu că dumneavoastră vă ocupați de traininguri parcă, și educație; vă rog tare mult, ajutați echipa noastră care se ocupă de campania de vaccinare, să convingă mai mulți oameni să vina, că e jale, jale, spitalele gem, nu mai avem oxigen, și tare îmi e că e abia începutul.

– Am înțeles, dar nu îmi dau seama mai exact cum ați vrea să vă ajut?

– Sincer nici eu nu știu prea bine. Pare că am pornit greșit toată campania și nebunia asta, nici nu îmi dau seama dacă e de la noi, dacă am făcut ceva greșit, dacă nu am informat cum trebuie, dacă suntem potriviți să facem asta… poate că e ceva ce am putea învață, întreagă echipă, ca să facem mai bine, să reușim cumva…

– Am înțeles, dar știe toată lumea din echipă ce are de făcut? Și nu doar el/ea, ci și ceilalți?

– Oarecum, adică, cred că da. Pare că da, dar nu prea sunt convins, adevărul este că nu ne-am mai văzut cu toții împreună de câteva luni…nu prea vorbim, stingem focuri…

– Deci nu sunteți foarte aliniați. Însă voiam să vă întreb ceva , oare echipa dumneavoastră înțelege că emoțiile sunt mai puternice decât rațiunea de multe ori și că e nevoie să comunice emoțional cu ceilalți, nu doar rațional?

– Cum adică?

– Adică dacă eu vă pun lângă un leu care este în cușcă, și leul sare către dumneavoastră chiar dacă e în cușcă și dvs. afară, tot vă speriați. Rațiunea știe că nu aveți ce să pățiți, dar emoția e mai mare și vă speriați.

– Aha, adică un fel de inteligență emoțională ziceți , nu? Nu cred că știm noi așa ceva, cred că am luat cât mai multe date și am încercat cu ele să convingem oamenii să vină la vaccin.

– Și nu prea v-au ajutat datele singure bag de seamă. Vedeți dvs, frica de moarte, frica de necunoscut, neîncrederea, sunt emoții atât de puternice încât toate datele din lume, la un moment dat nu sunt suficiente. Și atunci, e nevoie să comunicați cu emoție spre emoție. Cu înțelegere și empatie, nu agresivitate și mai multe date.

– Pai nu prea am avut timp, știți, totul a fost pe repede înainte, am adunat tot ce știam, și aia a fost.

– Dar de ce credeți dvs, domnule Ministru – îmi iau eu vocea de coach- că nu vor oamenii să se vaccineze și ies în piețe și urla că nu vor face asta, de ce?

– Pentru că le e frică, dom’le, zice Ministrul ușor iritat. Le e frică, nu ziceați mai devreme că de frică!

– Frică de ce domnule Ministru, frică de ce?

După o pauza și un oftat de câteva secunde, răspunsul veni:

– Frica de noi domnule, frica nepăsării, că ne urmăm interesul nu binele lor, frica să nu le facem noi mai mult rău decât vaccinul, zise vocea apăsată și tristă. Dar vă rog, haideți aici, haideți să vedem ce putem face pentru a ne face mai bine treaba, vă rog, că nu știm efectiv ce să mai facem, și e jale, jale.

Asta este o discuție imaginară , care mi-ar fi plăcut să fi existat. Nu că să îmi perie ego-ul și să mă simt consultat de un ministru, ci ca să îmi arate că educația este soluția și învățarea nu se termină niciodată. Și că nu putem da vina pe nimeni că nu știe ceea nici noi nu știm.

Credem cu tărie că educația salvează vieți, dar nu doar educația celor conduși, ci cu precădere a celor care ne conduc. Că nu putem da vina pe ceilalți că nu fac ceea ce nici noi nu facem.

Iar răspunsul nostru în urma unui asemenea apel telefonic, ar fi fost să mergem și să îi învățam pe cei care coordonează campania, ce este inteligența emoțională, cum pot comunica asertiv, de ce au nevoie de gândire critică, dar mai ales, leadership.

Leadership de țară și popor, nu de partid, că din ăla avem suficient de 30 de ani încoace.

Dar telefonul nu a sunat.

2 Comments Alo? Aici România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Lavinia Trufin

    Adevarat! Suntem un popor sarac in educatie si asta se reflecta perfect in tot ceea ce se intampla in tara noastra. Nu doar in vreme de pandemie, mereu, din pacate.

  2. Claudia

    Poate ar trebui voi sa le dati un telefon? Nu le-ar strica o mana de ajutor!

Next Story
Planificarea în avans a teambuilding-ului: cheia succesului