Urc in mare viteza muntele pentru a ajunge cat mai repede in varf. Din spate vad niste nori mai negri pe care nu ii asteptam. Google nu e atotstiutor. Si tot urc. Respiratia imi este din ce in ce mai sacadata. Nu ma uit catre varf foarte des pentru a ma putea concentra la fiecare pas, mai presus decat a fi dezamagita ca punctul de final e mai departe decat mi-as dori. Si cedez. Efectiv. Ajung in punctul in care nu imi permit luxul de a ma opri pentru a mai rontai o ciocolata. Si continui sa urc. Stiu ca totul tine de mintea mea si modul in care aleg sa percep situatia din jur. Stiu ca daca in mintea mea imi spun ca pot, voi putea.
Imi amintesc de magia zambetului. Studiile arata ca de fiecare data cand zambim, gestul in sine este perceput de creier ca modalitate de exprimare a fericirii. Asta conduce la eliberarea de neuropeptine, dopamine, endorfine si serotonina. De aici reactii in lant care contribuie la relaxarea corpului, la scaderea ratei batailor inimii si la scaderea presiunii sangvine. Si zambesc pentru a-mi pacali creierul sa imi relaxeze putin organismul pentru a putea continua. In cateva minute ajung in varf si mi-a mai ramas putina energie si pentru topaiala.
Un automatism ieftin, fals si o minciuna fata de propria-mi persoana. Asta ar spune majoritatea. Tot mai multe persoane se opun automatismelor. Asa cum sunt discutii despre vegan, multi-tasking, somn mult, somn putin, miscare, management autoritar, a avea rate la casa sau a sta cu chirie. Mereu vor exista discutii. Atata timp cat sunteti sinceri cu voi in stabilirea unui automatism, iar acesta corespunde obiectivelor personale pe care vi le-ati stabilit, nu pot exista decat rezultate pozitive.
Si acum vin si va intreb: cum ati desprins automatismul de a merge singuri? Acela nu a fost tot un automatism? In prima faza va era mult mai comod si simplu sa continuati sa mergeti taras. Ca sa nu mai vorbim despre momentele in care ati cazut incercand sa deprindeti acest automatism. Si totusi v-ati incapatanat sa continuati. Ati vrut sa descoperiti voi insiva raftul de sus, sa puteti sa vedeti lumea mai de sus, sa fiti independenti.
Important e sa aveti mereu un echilibru in orice, o masura. Ceea ce azi va fi un automatism, maine poate fi obiceiul care v-a scapat de durerea de cap (in cazul in care ati decis sa va obisnuiti sa beti mai multa apa), care v-a ajutat sa percepeti lumea mai optimist (daca v-ati decis sa zambiti mai des si sa va creati noi punti neuronale care sa va schimbe modul de gandire), v-a sustinut pentru a fi mai eficienti (daca v-ati facut cate o lista cu lucruri de facut pe care le prioritizati) sau v-a apropiat mai mult de familie (daca v-ati propus sa ii sunati macar o data pe luna si sa auziti zambetul din vocea lor). Eu cred in puterea automatismelor care ma ajuta sa imi depasesc starea actuala. Va incurajez sa faceti la fel!
Leave a Response