13 simptome ale unui angajat demotivat – HPDI

13 simptome ale unui angajat demotivat

demotivareToata lumea are momente de energie maxima dar si de deznadejde, de renuntare. Si este in regula, avand in vedere ca nu suntem roboti. Problema apare cand demotivarea unui om este atat de mare incat se rasfrange nu doar asupra propriei persoane ci si asupra celorlalti. In astfel de cazuri, o discutie intre manager si acel angajat este obligatorie. Exista semne clare care spun ca lucrurile trebuie gestionate cu atentie pentru a evita inrautatirea situatiei:

  1. Vaicareala.  Un astfel de om se plange in permanenta. Nimic nu este suficient de bun, nimic nu pare a-i satisface necesitatile, nimeni nu face lucrurile asa cum si-ar dori el.
  2. Scuzele. Persoana in cauza nu isi asuma responsabilitatea ci gaseste intotdeauna o scuza pentru lucrurile pe care nu le-a dus la bun sfarsit.
  3. Lipsa entuziasmului. Nu conteaza ce proiect apare, nu conteaza ce oportunitati se ivesc. Acest angajat este intotdeauna cel mai putin entuziasmat. Nu crede in aceste idei si nu doreste sa se implice.
  4. Nu e treaba mea. Aceasta propozitie vine ca argument pentru lipsa disponibilitatii de a-i ajuta pe ceilalti. In acest fel, poate scapa de orice implicare care depaseste rutina zilnica.
  5. Barfa. Poate cel mai periculos comportament. Are “darul” de a strica atmosfera la locul de munca, diminueaza moralul celorlalti si creeaza bisericute in cadrul echipei.
  6. Minciuna. Strans asociata cu punctele de mai sus, minciuna este calul troian care poate provoca mari probleme nu doar intre colegi ci si cu partenerii externi.
  7. Domnul “stie-tot”. Aceasta persoana se poarta ca si cum ar fi mult peste colegii sai. Intotdeauna se pricepe la de toate si poate ingropa sub critici ideile sau actiunile celorlalti.
  8. Izolare. A nu fi confundata cu independenta. Izolarea este starea in care un om prefera sa lucreze de unul singur, fara  a-i lasa pe ceilalti sa intre in contact cu produsul muncii sale, fara a le cere parerea sau sfatul. Orice ajutor oferit de altii  este respins si  descurajat cu hotarare.
  9. Neasumarea responsabilitatilor.  Nerespectarea termenelor, intarzieri la serviciu, incalcarea promisiunilor, toate acestea denota lipsa de respect fata de ceilalti dar si fata de propria munca.
  10. Lipsa initiativelor. Orice om are idei; mai bune sau mai putin bune, usor de aplicat sau provocatoare. Important este sa le aiba.  Insa, atunci cand el asteapta doar sa i se spuna ce sa faca, este clar ca implicarea lui este mult nivelul marii.
  11. Intrebarile nu exista. E greu sa evoluezi, sa inveti lucruri noi atata timp cat nu intrebi, cat nu incerci sa si “furi” putina meserie de la ceilalti.  Sigur, in aceasta epoca, a pune intrebari inseamna inclusiv a cauta pe google ceva ce nu stii. Important este daca acestui om ii mai pasa ori nu.  Cel mai adesea, raspunsul este: nu.
  12. Fara evolutie.  Acesta este doar un simptom care decurge din cele de mai sus. Rezultatul lor este ca acest om nu poate evolua. Si nici macar nu il intereseaza.
  13. Sindromul Facebook. Nu ideea de a accesa o retea de socializare este periculoasa ci atitudinea de a se lasa atras de orice altceva in afara de munca. Un om care este usor de distras de ce fac altii, de discutii care nu il privesc, de pozele cu pisici de pe facebook are o problema mare de motivare.

Aceste lucruri nu sunt altceva decat semne care iti spun ca angajatii tai au nevoie de multa atentie dar si de un plan care sa ii aduca inapoi pe drumul performantei.  Despre cum poti face asta, afla mai multe din trainingul “People Management” , sustinut de colegul nostru Petru Pacuraru.

 autorANDREI

Leave a Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Story
Studiu de caz LEONI România: Succesul Academiei care transformă perspectivele șefilor de echipă din producție