De ce Picasso cerea o avere pentru zece minute – HPDI

De ce Picasso cerea o avere pentru zece minute

Se spune că la începutul secolului trecut, două domnişoare admirau portretul pe pânză al uneia dintre ele, realizat de un pictor nu foarte cunoscut pe37222402pica_20010627_30035.jpg atunci. Pictura era foarte reuşită şi o punea pe proprietara chipului într-o lumină foarte tinerească. Prietena ei suspină la dorinţa de a avea şi ea o astfel de operă. Cele două tinere merg la atelierul artistului, iar acesta este de acord să realizeze încă un portret. După doar 10 minute, opera este gata, iar fata este foarte încântată. Portretul o avantajează şi este chiar mai mult decât a sperat. Îl întreabă pe tânărul Pablo cât are de plată. Acesta, foarte natural, îi spune o sumă care o lăsă pe domnişoara cu gura căscată.

-Nu vi se pare cam mult pentru cât aţi lucrat? V-a luat doar 10 minute…

-Domnisoară, a răspuns artistul cu aceeaşi naturaleţe, dumneavoastră nu plătiţi doar pentru cele 10 minute, ci pentru anii de pregătire necesari pentru că eu să pot realiza un tablou atât de repede.

De ce v-am povestit această întâmplare? Pentru că mă gândeam recent că meseria fiecăruia presupune exact un astfel de traseu. Ani în care ne pregătim, în care punem suflet în ceea ce facem, ne punem propria pasiune şi propriile trăiri. Totul, pentru acele minute de glorie în care oferim altora munca noastră.

Acesta nu este un manifest pentru a ne vinde talentul cât mai scump, ci cât mai… corect. Este o îmbinare între talent, viziune proprie, muncă, ambiţie şi un strop de originalitate. O combinaţie care face diferenţa între a face şi a crea.

Şi îndrăznesc să spun că toţi creăm atunci când vine vorba despre meseria noastră. Un lustragiu poate inventa o tehnică nouă de lustruit pantofi, un contabil poate găsi noi modalităţi de a păstra cât mai mulţi bani într-o firmă şi aşa mai departe. Depinde doar de noi dacă facem asta sau nu. La final, ceea ce realizăm are o valoare pe măsură investiţiei făcute în timp.
De exemplu, atunci când oamenii plătesc un bilet pentru un concert, ei ştiu că achita onorariul pentru acea seară. Ceea ce nu ştiu însă este că, pentru a putea fi pe scenă, artistul trebuie să repete aproape zilnic, iar asta presupune costuri cu: sala de repetiţii, corzile pentru instrumente, zecile sau sutele de ore de pregătire. Asta ar putea explica şi de ce ei sunt foarte colerici atunci când vine vorba despre produsul lor. Pentru că, dincolo de toate acestea, au pus un strop din ei înşişi în acel spectacol.

La final, imaginaţi-vă că cei cu care interacţionaţi sunt, în felul lor, artişti. Scena lor nu este una clasică, iar spectacolul pe care vi-l arata nu este unul în sensul obişnuit.

Ce aşteaptă în schimb? În primul rând, aplauzele, în orice formă ar veni ele: mulţumiri, aprecieri, bucurie, confirmarea că au făcut o treabă bună. În al doilea rând, dacă vă place “spectacolul”, cumpăraţi un bilet la valoarea corectă şi amintiţi-vă că îi daţi acelui om o mică parte din tot ceea ce a investit el, pentru a deveni mai bun, mai încrezător, mai creativ, pentru a vă oferi un spectacol şi mai bun data viitoare.

 [:en]

Se spune că la începutul secolului trecut, două domnişoare admirau portretul pe pânză al uneia dintre ele, realizat de un pictor nu foarte cunoscut pe atunci. Pictura era foarte reuşită şi o punea pe proprietara chipului într-o lumină foarte tinerească. Prietena ei suspină la dorinţa de a avea şi ea o astfel de operă. Cele două tinere merg la atelierul artistului, iar acesta este de acord să realizeze încă un portret. După doar 10 minute, opera este gata, iar fata este foarte încântată. Portretul o avantajează şi este chiar mai mult decât a sperat. Îl întreabă pe tânărul Pablo cât are de plată. Acesta, foarte natural, îi spune o sumă care o lăsă pe domnişoara cu gura căscată.

-Nu vi se pare cam mult pentru cât aţi lucrat? V-a luat doar 10 minute…

-Domnisoară, a răspuns artistul cu aceeaşi naturaleţe, dumneavoastră nu plătiţi doar pentru cele 10 minute, ci pentru anii de pregătire necesari pentru că eu să pot realiza un tablou atât de repede.

De ce v-am povestit această întâmplare? Pentru că mă gândeam recent că meseria fiecăruia presupune exact un astfel de traseu. Ani în care ne pregătim, în care punem suflet în ceea ce facem, ne punem propria pasiune şi propriile trăiri. Totul, pentru acele minute de glorie în care oferim altora munca noastră.

Acesta nu este un manifest pentru a ne vinde talentul cât mai scump, ci cât mai… corect. Este o îmbinare între talent, viziune proprie, muncă, ambiţie şi un strop de originalitate. O combinaţie care face diferenţa între a face şi a crea.

Şi îndrăznesc să spun că toţi creăm atunci când vine vorba despre meseria noastră. Un lustragiu poate inventa o tehnică nouă de lustruit pantofi, un contabil poate găsi noi modalităţi de a păstra cât mai mulţi bani într-o firmă şi aşa mai departe. Depinde doar de noi dacă facem asta sau nu. La final, ceea ce realizăm are o valoare pe măsură investiţiei făcute în timp.
De exemplu, atunci când oamenii plătesc un bilet pentru un concert, ei ştiu că achita onorariul pentru acea seară. Ceea ce nu ştiu însă este că, pentru a putea fi pe scenă, artistul trebuie să repete aproape zilnic, iar asta presupune costuri cu: sala de repetiţii, corzile pentru instrumente, zecile sau sutele de ore de pregătire. Asta ar putea explica şi de ce ei sunt foarte colerici atunci când vine vorba despre produsul lor. Pentru că, dincolo de toate acestea, au pus un strop din ei înşişi în acel spectacol.

La final, imaginaţi-vă că cei cu care interacţionaţi sunt, în felul lor, artişti. Scena lor nu este una clasică, iar spectacolul pe care vi-l arata nu este unul în sensul obişnuit.

Ce aşteaptă în schimb? În primul rând, aplauzele, în orice formă ar veni ele: mulţumiri, aprecieri, bucurie, confirmarea că au făcut o treabă bună. În al doilea rând, dacă vă place “spectacolul”, cumpăraţi un bilet la valoarea corectă şi amintiţi-vă că îi daţi acelui om o mică parte din tot ceea ce a investit el, pentru a deveni mai bun, mai încrezător, mai creativ, pentru a vă oferi un spectacol şi mai bun data viitoare.

 

 

 autorANDREI (1)

Leave a Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Story
Planificarea în avans a teambuilding-ului: cheia succesului