Homo Ludens – HPDI

Homo Ludens

Copilul din tine e mândru de tine? Cât de mult îi place cum arată viața ta de zi cu zi?


Azi, de ziua copilului, vorbim despre de ce e important să nu uităm niciodată să ne jucăm, păstrând vie energia creativă a copilului din noi.

„Joaca este un concept care ne umple mintea de contradicții atunci când încercăm să ne gândim profund la ea. Jocul este serios, dar nu se ia în serios; trivial, dar profund; imaginativ și spontan, dar totuși legat de reguli și ancorat în lumea reală. Este copilăresc, dar stă la baza multor dintre cele mai mari realizări ale adulților. Dintr-o perspectivă evolutivă, jocul este modalitatea naturii de a se asigura că cei mici și alte mamifere tinere vor învăța ce trebuie să facă pentru a supraviețui și a se descurca bine.” (Gray, 2013)

Spiritul ludic e una din cele mai importante superputerii în atingerea potențialului maxim și asta datorită atitudinii și comportamentului pe care le naște în fiecare noi. Concepte dificile de implementat în business prin metode formale pot fi învățate, de multe ori, contraintuitiv prin joacă. Gândirea creativă, ascultarea activă, colaborarea, implicarea, inteligența emoțională și chiar încrederea sunt doar câteva din comportamentele pe care le putem explora și aprofunda prin joacă, într-un mod autentic, real și cu adevărat transformațional.

Joaca este imaginară și desprinsă de viața cotidiană și presupune ca „jucătorul” să fie activ și alert, dar nu stresat. Psihologia ne spune că există o stare mentală specifică jocului și că accesarea ei are impact real în toate zonele importante din viața noastră. Studiile arată că medici și studenți testați în situații complexe, care reușesc să acceseze această stare mentală, găseasc soluții mai bune și într-un timp mai scurt.

Cum să ai grijă de copilul de tine prin joacă:

1.Reconectează-te cu el prin activități care te bucurau atunci când erai mic: sportul, o zi în natură, un picnic sau o zi plină de jocuri alături de prietenii tăi sunt sigur niște amintiri plăcute. Ba chiar, dacă închizii ochii și te gândești la zilele pline de joacă din copilăria ta o să obervi cum starea ta se schimbă rapid. Dă-ți timp să te bucuri iar de lucrurile mici, de o zi în care nu te iei în serios, în care nu trebuie nici să ții scorul și în care nu contează dacă ai câștigat sau nu, ci doar cum te simți.


2. Stai de vorbă cu el – Autoreflexia e un bun instrument care ne duce în trecut pentru a ne ancora în prezent. Purtăm cu noi experiențele prin care am trecut, oamenii pe care i-am întâlnit, locurile pe care le-am vizitat, cărțile pe care le-am citit și muzica pe care am ascultat-o. Accesăm însă această informație la un nivel inconștient, iar atunci când ne lovim de situații incerte nu știm de unde să căpătăm claritate și încredere. Aici intervine autoreflexia și accesarea răspunsurilor din interior. Un mod simplu și plăcut de a face asta este prin alocarea a 15 – 30 de minute pentru scrierea și răspunderea câtorva întrebări precum: „Ce mă încarcă cu energie? Ce mă descarcă de energie? Când m-am simțit cel mai fericit? Când m-am simțit la maxim potențial? Ce e cu adevărat important pentru mine? Care au fost cele mai importante experiențe de până acum?


3. Ține-l aproape de tine prin întrebări. Atunci când te regăsești în momente grele, în situații dificile sau în momente încărcate de multe emoții încearcă să te reconectezi cu starea de joacă a unui copil și să îți pui întrebări precum: „De ce reacționez așa puternic acum?; Cum mă face asta să mă simt?; De ce?; Ce starea îmi doresc să am acum?; Ce mă oprește să ajung acolo?”

Joaca e o invitație pentru azi și pentru fiecare zi, ca un exercițiu de bine pentru mintea, sufletul și corpul tău. Așa că, încearcă să vezi azi lumea prin ochii de copil cu mai multă curiozitate și bucurie.

Leave a Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Soluții de management pentru când echipa e în concediu
Next Story
Soluții de management pentru când echipa e în concediu