Lipsa comunicării – prăpastia medic-pacient – HPDI

Lipsa comunicării – prăpastia medic-pacient

Știi cât timp vorbește un pacient neîntrerupt în cabinetului unui doctor? Un studiu din 2018 făcut de Universitatea din Florida ne arată că media nu depășește 18 secunde. Da, doar 18 secunde. Dacă ești curios ce apuci să spui în câteva secunde te invităm să îți pornești cronometrul de pe telefon și să încerci. Ar trebui să ai timp cam de 2 propoziții. 

Subiectul comunicării medic – pacient este unul care ne-a preocupat în ultima perioadă și asta pentru că are în spate un întreg univers de abilități, mentalității și instrumente care pot influența în bine nu doar relația medic – pacient, ci chiar și starea pacientului. Din sesiunile de training axate în jurul conceptelor de comunicare, empatie sau ascultare activă știm că indiferent de experiența, domeniul de activitate sau tipul de job, fiecare dintre noi se lovește de provocări atunci când vine vorba de punerea în practică a acestor concepte. Dacă la birou vrând-nevrând ajungem să discutăm de cum să comunicăm și cum să ne ascultăm mai bine, în cadrul unui spital de stat aceste subiecte nu sunt puse pe masă. 

Am ascultat podcast-ul Digi24 în care Dr. Ovidiu Popa-Velea, șeful disciplinei de psihologie medicală a Universității Carol Davila București, vorbește despre rolul comunicării eficiente în relația medic-pacient, și am sumarizat mai jos cele mai importante idei:

1. Fișa de observare

Dacă până acum ne-am uitat doar la cea pe care medicul o completează pentru pacient, e momentul să înțelegem că și pacientul are o astfel de fișă mentală, în care scorează aspecte precum: cât de bine m-a ascultat, cât de atent era medicul, cât de superficial a tratat cazul meu, cât de mult m-a susținut pe plan moral, etc. Efectele negative ale unei vizite nereușite nu se reflectă doar asupra medicului său (prin schimbarea acestuia, de exemplu) ci poate duce la o reticență vis a vis de întregul sistem de sănătate, ducând la ignorarea unor simptome și alegerea tratării de acasă, fără consultarea unui specialist.

2. Schimbarea mentalității

Într-un act de comunicare eficientă ambele părți se îmbogățesc. Comunicarea e considerată în domeniul medical un „lux inutil” pentru că necesită timp și resurse, ignorându-se complet potențialele beneficii. Cel mai concret exemplu de beneficiu este conceptul de „Complianță terapeutică”. Asta înseamnă că pacientul crede în tratament și nu îl urmează doar pentru că „trebuie” ci pentru că este încrezător că va funcționa. Doctorul Popa-Velea vorbește despre un cerc complet, pornit de dinainte de admiterea la facultate și continuat pe parcursul întregii activități prin suport consistent, și spune că un absolvent de medicină ar trebui să aibă convingerea că „va fi un medic mai puțin eficient și un pic imoral dacă nu își dezvoltă abilitățile de comunicare”.   

3. În România nu există nici măcar un ghid de comunicare medic-pacient.

Nu putem să arătăm cu degetul doar către medici, având în vedere că sistemul nu oferă deloc sprijin pentru îmbunătățirea abilităților de comunicare. Primul pas ar trebui făcut înainte de intrarea la facultatea de medicină, prin explicarea elevilor că această meserie nu este doar una tehnică, ci și una cu un înalt grad de interacțiuni complexe. Empatia sau ascultarea activă nu se învață în școală, la facultate psihologia medicală se studiază doar în primul an, iar apoi studentul și medicul nu se mai întâlnesc, în cadrul sistemului, cu aceste concepte. De exemplu, examenul de rezidențiat nu conține întrebări din acest domeniu, iar dacă studentul nu e testat pe un anumit subiect, firește că și timpul alocat acestuia scade drastic. 

4. „Empatia e asigurarea medicului de malpraxis”

Spune Ovidiu Popa-Velea, și asta deoarece există fenomenul de ambivalență afectivă. O înțelegem cel mai bine printr-un exemplu: Merg la un medic chirurg foarte căutat și recomandat cu scopul de a avea o operație de succes. Ca pacient sunt dispus să „rabd” aproape orice pentru sănătatea și siguranța mea așa că nu mă las afectat de situații precum așteptat cu orele la ușa medicului sau răspunsuri superficiale și întârziate. Dacă operația iese bine, experiențele mai puțin plăcute dispar în fața succesului. Dacă apare însă orice greșeală sau neregulă în timpul operației, ies la iveală toate problemele și medicul este antagonizat de către pacient. Dacă în relația lor există empatie și comunicare, chiar dacă au existat provocări, pacientul va spune „e și el om” și nu va acționa din nevoia de „a-l pedepsi” pe medic. Un alt exemplu e chiar durerea, care e prin definiție un simptom subiectiv. Studiile ne arată că acuzele dureroase sunt raportate într-o proporție mai mică de pacienții care au parte de o relație terapeutică mai bună cu medicul lor. 

5. Țara lui „merge și așa” 

Întrebat de ce crede că este așa cum este comunicarea medic-pacient în România doctorul Ovidiu Popa-Velea ajunge tot la necesitatea unei schimbări profunde de mentalitate. Expresia „merge și așa” nu își are locul în medicină și deși este ușor să dăm vina pe lipsa de resurse adevărul e că un spital cu dotări de top nu ar asigura implicit și o comunicare eficientă, dovadă fiind faptul că nu există doar la noi această problemă. 

6. Valorile bazale 

Ele sunt acele aspecte de suflet, la care nu ai renunța niciodată și pentru nimic. Sunt medici care lezează exact aceste valori de bază, pentru că nu acordă deloc timp să le cunoască. Dacă tu ca medic ești un bun comunicator și îl faci pe pacient să fie relaxat în cabinetul tău acesta va vorbi de la sine de ce este important pentru el. De exemplu, dacă un pacient are ca valoare bazală religia și medicul îi spune să nu mai meargă la biserică, că și așa nu o să îl ajute cu nimic, se va crea o deconectare profundă.

7. Medicul orchestră 

Acest rol nu e unul realist. Medicul nu poate asigura toate nevoile de bază ale unui pacient și să acorde toate tipurile de suport: emoțional, spiritual, financiar, etc. Sistemul trebuie să îl sprijine prin formarea unor echipe multidisciplinare care să preia un caz, prin dezvoltarea abilităților de comunicare în sesiuni dedicate alături de specialiști, prin oferirea de resurse educaționale și echilibrarea agendelor, astfel încât să poată exista timp alocat comunicării. 


Am analizat acest podcast deoarece este o lecție bună despre importanța mentalității indiferent de meserie și scoate în evidență necesitatea dobândirii abilităților de comunicare eficientă. Deși nici comunicarea, nici mentalitatea, nu sunt subiecte abordare în școală, avem o veste bună: nu e niciodată prea târziu să le aloci timpul și atenția ta, iar experiența noastră de lucru cu industria Pharma ne arată că mereu se poate, acolo unde există voință. 

Poți asculta podcastul complet AICI.

Leave a Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Next Story
Leader as a Coach: Cum coachingul ne face leaderi mai buni