Atenție! Următoarele rânduri se adresează lăudăroșilor.
2 ochi mari albaștri priveau curioși către bătrâna cu basma verde încercând să găsească răspunsul la întrebarea: “Tu a cui ești, maică?”
… sau cum a început varianta de personal branding 1.0 și pasiunea mea pentru ceea ce înseamnă reputația fiecărei persoane. De când ochii albaștri au crescut și părul bălai s-a transformat, treburile s-au mai schimbat. Această variantă primitivă a “Word of mouth” a evoluat și au mai apărut încă o gramadă de canale folosite. Pe vremea aceea Radio Șanțu’ era cel mai bun instrument de creare și consolidare a unei reputații.
Revenind în 2020, bariera digitală a explodat la propriu. Serverele tuturor canalelor de comunicare digitale au avut nevoie de întăriri, consolidări, apărări și Radio Șanțu’ aproape a dispărut din zona bătăturii satului. Totul s-a mutat în digital. Dacă până acum branding-ul unei companii mai zburda pe un panou publicitar, mai pe o bicicleta, mai pe un eveniment de mare amploare, anul de grație a falimentat business-urile care puteau coordona astfel de instrumente.
No bun. Și ce facem în mediul online? Ca acolo erau deja companiile. Aveau o pagina, o comunicare, o campanie. Dar și cât buget să bagi într-o campanie de marketing? Anul care a trecut a stabilit și o nouă limită în lupta pentru atenția unui potențial consumator. Câtă reclamă să ducem? Câtă atenție să avem să mai vedem încă o reclamă? Ca să nu mai zic că mai mereu îi dăm skip.
Distracția abia acum începe. Până acum mai negociam că brandul unei companii înseamnă oamenii care vorbesc despre ea. Acum însă, parcă altfel reacționăm când vedem pe Facebook o postare de-a unei persoane care zice cât de mișto a fost la petrecerea de Crăciun organizată online de fima la care lucrează. Dacă ar fi vorbit compania despre asta, probabil că ignoram orice. E reclamă, domn’le! Și acum concluzia: cel mai bun instrument de brand al unei companii în anul care a trecut a fost propriul angajat. Atât.
Obișnuiam la începutul training-ului de personal branding să întreb participanții câteva lucrușoare. Din fericire, pe parcurs le mai schimbam părerea. Dar pentru acele întrebări de început am ajuns la o concluzie foarte simplă: mai puțin de 10% dintre angajați sunt dispuși să vorbească despre compania în care lucrează. Mai puțin de 30% dintre participanții la training susțin că sunt vor să lucreze la crearea unui brand personal. De ce? Și aici nu vorbesc numai eu din experiența mea. Și Forbes spune într-un articol că majoritatea leaderilor au o problemă în a comunica despre activitatea lor. Asta pentru că simt că ar fi o acțiune egoistă și self-centered. Iar ei nu vor să fie percepuți așa. Ei nu vor să fie văzuți ca niște lăudăroși.
Și atunci, am ajuns la următoarea concluzie: personal branding nu este pentru toată lumea și e ok așa. Personal branding este pentru companiile care înțeleg cât de importantă este comunicare de calitate în mediul online din partea propriilor angajați. Personal branding este pentru membrii echipei care se îndrăgostesc de brandul pentru care lucrează. Personal branding este un efort, și subliniez aici, efort constant. Personal branding înseamnă să muncești în fiecare zi sau, cel puțin, de 3 ori pe săptămână pentru a comunica despre ceea ce ești și faci, fără a include mesaje de vânzare. Personal branding înseamnă să nu te plictisești să vorbești mereu despre cât de mișto este ceea ce faci. Personal branding înseamnă să înțelegi că o persoană reține ceva despre tine abia după minimum 5 interacțiuni. Înseamnă să fii statornic. Înseamnă să înțelegi că atunci când va căuta cineva ceva despre tine pe Google va găsi informații cu care s-ar putea să nu fii de acord sau care să nu te mai reprezinte. Personal branding înseamnă să înțelegi că imaginea ta există. Dacă nu o controlezi, ea nu poate lucra în favoarea ta.
Și închei cu un citat de-al lui Jeff Bezos: “Personal branding is what people say when you are not in the room.” Acest room al nostru a devenit cel din aplicația Zoom. Tu ce comunici în fiecare zi despre tine?
Acum dacă aș pași din nou în aceeași bătătură și m-ar întreba cineva a cui sunt, probabil că i-aș spune hotărât: “Sunt a lu’ HPDI și cresc oameni!” Imaginați-vă ce discuții ar isca asta.
Leave a Response