Era, cred, la inceputul anului 1990. Trecusera sarbatorile de iarna, iar brazii falnici din case erau, rand pe rand, transformati in sabii redutabile. Dupa multe rugaminti, tata a facut la fel cu molidul nostru. Evident, insotit de avertismentul: vezi sa nu va scoateti ochii! Fiecare pusti care se respecta avea o astfel de arma la cureaua de la pantaloni. Apoi incepea impartirea rolurilor. Unul era Mihai Viteazul, altul era Captain Planet, un al treilea se vedea Hercules si tot asa. Fiecare avea propriul sau mod de a vorbi, de a se lupta si chiar de a se retrage plangand atunci cand era atins ceva mai tare de adversari.
Cand jocul devenea plictisitor, personajele se transformau ca prin minune si capatau alte puteri, scenariul era rescris, iar harmalaia pornea din nou. Fostul conducator era acum supus. Eroul devenea raufacator, iar printesa grupului devenea cenusareasa. Atata timp cat aparea ceva nou cu rost de pozna, intreaga ceata accepta cu bucurie orice propunere.
Schimbarea avea loc atat de usor si lin incat ar putea servi drept manual pentru adultii de astazi. Micile eventuale nemultumiri dispareau rapid, lacrimile erau sterse cu coltul manecii si totul o lua de la capat. Frustrarile erau uitate in cateva minute. Iar noii eroi luptau sa semene intocmai cu personajele de la televizor.
Astazi, fiecare lucru pe care ar trebui sa il schimbam la noi genereaza adevarate drame si refuzuri insotite de murmure ascunse in barba. De ce? De ce copiii se adapteaza atat de usor? De ce adultii isi pierd aceasta abilitate si se tem de ea ca de o mare napasta? Care este diferenta intre cele doua varste? Pai sunt mai multe…
Orgoliul. Copiii nu prea il au. Si daca ii lezezi la acest capitol, sunt capabili sa treaca rapid peste, fara a face un intreg inventar al pozitionarii lor in fata celorlalti. Adultii, in schimb, refuza de multe ori sa schimbe ceva doar pentru ca stiu ca “nu trebuie sa fii mai prost”.
Mizele. Singura miza a celor mici este distractia. Si, eventual, sa ii remarce un baietel sau o fetita pe care il/o plac. Daca nu se mai pot folosi de o jucarie isi vor gasi, repede, alta. Daca nu se pot juca la nisip, vor gasi pietre cu care sa arunce in balta. Daca si asta le este interzis, exista mereu o alternativa. Evident, nu fara proteste, dar nici cu prea mult timp pierdut. Mizele adultilor variaza de la a nu pierde un beneficiu, la nevoia de a avea dreptate si pana la goana dupa confortul fizic si psihic. Iar timpul de jelire este exponential mai mare.
Nevoia de nou. Un copil, aproape sigur, se va plictisi dupa o perioada in care s-a jucat in acelasi fel. Va cauta ceva nou, ceva altfel, ceva care sa ii starneasca imaginatia. Cauta, asadar, variatia. La polul opus, oamenii mari nu mai vor noul, ci se cantoneaza in realitatea care le este foarte cunoscuta. Nu isi mai doresc sa exploreze, sa riste, sa faca o traznaie doar ca sa vada ce se poate intampla.
Teama. Oare vom reusi? Vom fi pe placul celorlalti? Oare suntem suficient de buni? Un copil nu va refuza un joc nou doar pentru ca nu stie regulile. Le asculta, ii urmareste pe ceilalti apoi spune ca vrea si el. Un adult, insa, refuza adeseori sa faca ceva pentru care nu se simte pregatit, indiferent cat am insista pe langa el.
Bucuria. Rareori, cei mari cauta sa vada daca schimbarea ar putea aduce ceva placut. De cele mai multe ori ne intrebam care ar putea fi efectele negative. Scenariile apocaliptice se creeaza in mintea noastra si devenim convinsi ca tot raul urmeaza sa se pogoare asupra propriilor persoane.
Sa revenim acum la acele personaje din povestea de mai sus. Fiecare dintre noi eram eroul pe care il alegeam. Ii dadeam viata si incercam sa fim aidoma lui, cu bune si cu rele, cu sabii improvizate si cu strigate care deranjau vecinii. Renuntam apoi la el cand ne plictiseam. Simplu, dintr-odata.
Schimbarea inseamna sa fii cine alegi sa fii, atata timp cat te reprezinta. Sa intelegi ca ideea de transformare presupune decizie si ca fara ea, noi nu am fi astazi cei pe care ii stim. Iar cand nu ne mai regasim intr-un astfel de erou, sa stim ca putem alege sa fim altcineva, sa ne dezvoltam alte puteri. Sa fim curiosi, sa cautam bucuria din noul joc, sa vedem ce mai e nou, ce ne-ar mai bucura. Iar cand toate acestea dispar, sa ne transformam din nou, constienti ca dusmanii nostri sunt doar in noi insine. Ii recunoastem usor: mizele, frica si orgoliul.
Leave a Response