Acest articol nu este pentru cei care citesc studii despre cum să mediteze, despre cum să se trezească fără alarmă, despre cum să trăiască mai mult, mai bine, mai liniștit.
Acest articol este pentru cei care sar din pat dimineața și sunt pregătiți să stingă incendii, reale sau imaginare, care sunt mereu în tranșee. Este pentru cei care nu găsesc răgaz, zi sau noapte, să își odihnească gândurile, să își pregătească o lista de “to do” sau să bifeze măcar jumătate din cea scrisă în urmă cu o săptămână. Este pentru cei pe care tăvălugul responsabilităților zilnice îi copleșește de nu există far pe lumea asta care să le fie luminița de la capătul tunelului. Este pentru cei care nu au timp de dezvoltare personală, podcasturi sau cărți. Este pentru cei care nu cred că a merge la un training le va schimba viața. Este pentru cei care își dau ochii peste cap de fiecare dată când aud că un teambuilding le va face viața mai ușoară, iar echipa lor va lucra mai bine. Este pentru cei care nu mai cred în rețete la minut și nici nu au timp să viseze la un panaceu universal.
Am fost acolo. Am rezolvat probleme zi și noapte, am plănuit și apoi am aruncat toate ideile la gunoi pentru că responsabilitățile zilnice nu aveau nicio treabă cu visurile mele de a construi ceva mareț sau a simți că aduc o schimbare în lumea asta. Nu a mai contat ce am știut pentru că m-am lovit de experți cu care nu știam cum să lucrez, cu lecții pe care încă nu le învățasem pentru că nu le vedeam sensul, cu traininguri în timpul cărora nu mă gândeam decât la cât de multe lucruri aș putea face sau cum omul din fața mea vorbește numai din cărți iar la mine în fabrică lucrez la foc continuu. Mai mult decât atât, am dat deoparte tot ceea ce învățasem înainte despre cum să fiu bine cu mine. Aici a fost punctul în care dezvoltarea personală mi se părea cea mai mare pierdere de timp din lume. Asta pentru că eu aveam lucruri importante de rezolvat și nu îmi puteam irosi cea mai valoroasă resursă ascultând oameni care vorbesc din cărți.
Iar acum sunt aici. Mi-am dat seama că în toată perioada mea de muncă intensă, nopți nedormite, deadline-uri presante și colegi cu care nu reușeam să mă înțeleg nicicum ceea ce m-a oprit din a ajunge la burn-out sau a ceda a fost fix tot ceea ce am învățat despre mine și despre ceilalți. Despre cum o discuție cu Jim Bagnola m-a făcut să îmi iert părinții. Mi-am dat seama că lecțiile de dezvoltare personală pe care le-am parcurs alături de oameni care vorbeau din experiență, și nu din cărți, m-au ținut la suprafață. M-au ajutat să nu distrug relații. Mi-am dat seama că a-mi ține mintea deschisă spre învățare a fost printre puținele lucruri care m-au ajutat să aflu cum să trec peste perioadele dificile din viața mea. Mi-am dat seama că a-i înțelege pe ceilalți, a vedea dincolo de cuvinte, acțiuni sau mesaje seci pe care le citeam eu cu o altă tonalitate este ceea ce m-a ajutat să ies mai puternică din toate perioadele dificile. Mi-am dat seama că a respecta un deadline sau a atinge un KPI va fi veșnic un factor de stres pentru mine atâta timp cât îi permit să mă facă să cred va dura la nesfârșit.
Dezvoltarea personală este o pierdere de vreme, da. Să participi la traininguri despre cum să comunici, cum să fii un leader, cum să fii mai puțin stresat, va părea mereu un timp irosit dacă singurul și cel mai important obiectiv pentru tine e să tai toate task-urile de pe listă. Dar, și aici urmează un mare dar, trainingurile sunt cele care îți vor menține mintea limpede, te vor ajuta să vezi mai departe de un moment greu, să vezi lecția dintr-un conflict sau să nu ridici tonul atunci când emoțiile îți acaparează mintea.
În vreme de război sau de stres continuu, ultimul lucru la care te poți gândi este trainingul ăla pe care trebuia să îl faci de mult, dar nu ai apucat. Filosofia și gândirea pozitivă, apa plată și meditația pică pe ultimele planuri. Dar în vreme de pace, o investiție în direcția asta te va scoate mereu din încurcătură, din conflicte cu cei din jur și, mai ales, cu tine însuți.
Leave a Response