Ca specialist, succesul tău se vede. Ca lider, succesul tău se vede în alții. Eșecul, în schimb, rămâne la adresa ta.
Există un moment, de obicei la câteva luni după prima promovare, în care un om bun la ce face simte că nu mai e bun la nimic. Ziua e plină, calendarul e plin, dar seara nu mai are nimic de arătat. Niciun raport scris de el, niciun client închis de el, nicio problemă rezolvată cu mâna lui. Și atunci începe să se întrebe dacă mai are succes.
Întrebarea e corectă. Doar unitatea de măsură e greșită.
Succesul s-a mutat
Până la promovare, succesul era personal și vizibil. Făceai, se vedea, erai apreciat. De când conduci oameni, succesul tău nu mai stă în ce produci tu, ci în ce devin ei. În cât de bine decid fără tine, în cât de repede învață, în cât de des îți aduc vești proaste înainte să devină dezastre.
Problema e că acest tip de succes nu are aplauze. Nimeni nu vine să-ți spună „felicitări, colegul tău a luat singur o decizie bună”. Așa că mulți lideri, flămânzi după vechiul tip de recunoaștere, se întorc pe furiș la ce știau: preiau ei clientul dificil, rescriu ei prezentarea, rezolvă ei criza. Se simt din nou utili. Iar echipa învață, încet, că nu e nevoie să crească.
Un lider care are nevoie să fie eroul fiecărei victorii a ales, fără să-și dea seama, să fie singurul om din echipă care progresează.
Ce faci în prima oră după un eșec
Cultura unei echipe nu se vede în valorile de pe perete. Se vede în prima oră după ce ceva a mers prost. Acolo echipa află, cu adevărat, cum stau lucrurile.
Dacă prima întrebare este „cine a făcut asta?”, oamenii învață să se protejeze. Data viitoare vei afla mai târziu, mai puțin și mai cosmetizat. Dacă prima reacție este să repari tu totul, în tăcere, oamenii învață că greșeala lor nu are consecințe, dar nici lecție. Dacă, în schimb, prima întrebare este „ce s-a întâmplat și ce înțelegem de aici?”, oamenii învață că pot spune adevărul fără să plătească pentru el. Asta e, de fapt, siguranța psihologică: nu absența standardelor, ci posibilitatea de a vorbi despre momentele în care nu le-ai atins.Iar înainte de orice întrebare despre echipă, există una pe care liderul și-o datorează sieși: care a fost partea mea? Un obiectiv neclar, o resursă refuzată, un semnal pe care l-am ignorat, o decizie pe care am amânat-o. Aproape întotdeauna există o parte a liderului. Diferența este dacă o spune primul sau o lasă să fie descoperită.
Trei întrebări pentru după un eșec
Un exercițiu simplu, pe care îl poți face cu echipa în 20 de minute, fără vinovați și fără prezentări:
- Ce știam atunci? Nu ce știm acum. Judecăm decizii trecute cu informații prezente și asta ne face pe toți nedrepți.
- Ce a fost decizie și ce a fost noroc? Unele eșecuri vin din decizii proaste. Altele vin din decizii bune care au ieșit prost. Merită tratate diferit.
- Ce facem diferit de luni? Un singur lucru, concret, cu un nume în dreptul lui. Dacă lecția nu schimbă nimic în comportament, nu a fost o lecție, a fost o ședință.
Capcana succesului
Despre eșec vorbim mult. Despre succes, aproape deloc, și tocmai de aceea e mai periculos. După un proiect ratat, toată lumea vrea să înțeleagă ce s-a întâmplat. După un proiect reușit, toată lumea vrea să sărbătorească și să treacă mai departe. Nimeni nu întreabă ce a mers bine din motive greșite, unde am avut noroc, ce problemă a fost acoperită de cifrele bune.
Echipele care câștigă des tind să nu mai învețe. Rețeta care a funcționat de trei ori devine regulă, regula devine reflex, iar reflexul devine orbire. Și într-o zi contextul se schimbă, iar echipa continuă să aplice cu încredere o soluție care nu mai e potrivită. Multe eșecuri mari au fost, la început, succese pe care nu le-a analizat nimeni.
Eșecul pe care nu-l vede nimeni
Există un tip de eșec care nu apare în niciun raport. Echipa își atinge țintele, clienții sunt mulțumiți, cifrele arată bine. Dar după doi ani, nimeni din echipă nu poate prelua rolul liderului. Nimeni nu a crescut, nimeni nu a fost pregătit, nimeni nu a primit ocazia să greșească pe ceva care contează.Pe hârtie, e un lider de succes. În realitate, a construit o echipă care funcționează doar cât timp el e prezent. Iar asta, pentru un lider, poate fi cel mai discret și cel mai scump eșec dintre toate.Poate că testul real nu este cât de bine merge echipa când ești acolo, ci cât de bine merge când nu ești.
Leave a Response