O zi de vară în Bucureşti, 2 echipe care pornesc la un drum comun, iar echipa HPDI le-a fost alături. Alături de partenerii noştrii de la Medtronic am petrecut câteva ore pline de culori internaţionale, de misiuni compexe, zâmbete şi multă voie bună. Ne-am jucat de-a Vânătorii Electronici prin Bucureşti rezolvând enigme cât mai diverse şi întortocheate. Ne-am pozat pe genunchii lui Iuliu Maniu, am tras de coada calului lui Carol I, am fost chelneri timp de 5 minute, ne-am fotografiat ca statui, am savurat în echipa o îngheţată delicioasă, am îmbrăţişat un tei bătrân dar mai ales ne-am simţit bine împreună. După ce Bucureştiul a fost cucerit de echipa Medtronic, participanţii noştrii au construit noul model ROBOTRONIC care ulterior şi-a luat zborul (cu ajutorul a câtorva baloane de heliu, ce-i drept). Ne-am distrat, ne-am cunoscut, ne-am plimbat, am lucrat în echipa dar mai ales am făcut primul pas spre drumul de la GRUP la ECHIPĂ.
Vanatori electronici prin Bucuresti
Publicat la 01/07/2015 de HPDI

Te-ar putea interesa și

Frica nu dispare când devii șef. Doar nu mai ai voie să o arăți
În prima linie, deciziile nu așteaptă să ai toate informațiile. Vin la 7:40 dimineața, cu jumătate din date și cu toată echipa uitându-se la tine. E 7:40. Doi oameni din tură au anunțat că nu vin. Camionul care trebuia să ajungă la 7 încă nu a apărut. Un client important a sunat deja de douăCitește articolul Frica nu dispare când devii șef. Doar nu mai ai voie să o arăți

Când câștigă echipa, e meritul ei. Când pierde, e al tău
Ca specialist, succesul tău se vede. Ca lider, succesul tău se vede în alții. Eșecul, în schimb, rămâne la adresa ta. Există un moment, de obicei la câteva luni după prima promovare, în care un om bun la ce face simte că nu mai e bun la nimic. Ziua e plină, calendarul e plin, darCitește articolul Când câștigă echipa, e meritul ei. Când pierde, e al tău

„Revin la tine”
Cea mai scumpă propoziție din vocabularul unui lider. Rareori își pierde un lider credibilitatea din cauza unei decizii proaste. O pierde în toate acele „revin eu la tine” după care nu mai revine nimeni. Credibilitatea nu se prăbușește. Se erodează. Și aproape niciodată nu se aude când se întâmplă. Promisiunile pe care nu le numimCitește articolul „Revin la tine”

Oamenii nu lucrează pentru o organigramă. Lucrează pentru cineva
Echipa ta nu își va aminti toate deciziile pe care le-ai luat. Își va aminti cum te-ai purtat în ziua în care le-a fost greu. Asta e latura umană a leadershipului. Și e mai puțin „soft” decât pare. Oamenii vin întregi la muncă Am angaja, dacă am putea, doar competențele cuiva. Experiența, viteza, rezultatele. DarCitește articolul Oamenii nu lucrează pentru o organigramă. Lucrează pentru cineva


Leave a Response