Oricât ne-am strădui, nimic nu va conta.
La scara istorică, sunt necesare cel puțin trei generații pentru a produce o schimbare minimă la nivelul unei culturi.
La scară cosmică, Pământul este abia a șaptea planeta ca dimensiune din cele 12 numite și identificate la nivelul sistemului solar.
Și să încerci să schimbi lumea, nu vei reuși. Nu doar că nu vei avea suficientă viață ca să o faci, dar nici nu va conta din punct de vedere istoric sau cosmic. Amprenta ta nu va reuși să dăinuie.
Bine, asta dacă nu ești echivalentul unui savant care revoluționează lumea și schimba modul în care privim toate lucrurile din jur. Atunci sigur vei reuși să lași lumea mai bună decât ai găsit-o. Dar cum să gestionezi treaba asta, apăsarea pe care o resimți gândindu-te și dându-te peste cap să vezi cum pică un măr, cum percepția asupra timpului este relativă? Cum să faci asta și să nu te simți un eșec pentru că nu ai atins nemurirea? Cum să mergi mai departe știind că nu vei inventa un nou mod de a ajunge pe Marte și totuși să îți plătești și facturile?
Cum să trăiești știind că ești un eșec și că viață ta este o banalitate?
Îmi amintesc un episod de când lucram în domeniul fondurilor europene. Cu mare entuziasm și aplomb am participat la un training de câteva zile despre cum să scrii un proiect pentru a obține undeva la 10.000 euro. Munca din spate și documentația erau comparabile cu cele pentru unul de 1 milion de euro. Trecând peste faptul că era o competiție foarte mare între organizațiile care voiau să obțină aceste fonduri și sentimentul de om mic și muncitor, la sfârșitul zilei te întrebai dacă merită efortul și nu cumva e mai bine să te lupți pentru un proiect cu un buget mai mare. Ei bine, atunci a intervenit unul dintre traineri și ne-a spus să ne imaginăm lumea asta mare ca o poză. Pe măsură ce dai zoom pe poză pentru a te găsi, vei vedea că reprezinți în definitiv un pixel din toată imaginea. Problema apare când acel pixel nu funcționează sau nu există. Întreagă imagine este desființată. Așa ne invită să ne privim micile proiecte. Ca pe un pixel mic ce vine să schimbe lumea completând imaginea perfectă.
Acum vă invit la un exercițiu de imaginație. Iar dacă eu nu reușesc să suprind în aceste rânduri intensitatea emoțiilor, vă invit să urmăriți filmul “It’s a wonderful life”. Dacă vă imaginați că viață voastră nu contează doar pentru că nu sunteți genii care schimbă tehnic sau spiritual lumea, mai gândiți-vă o dată. Amintiți-vă de momentul în care ați făcut ziua mai bună unei persoane zâmbindu-i, când ați dat un sfat, ați încurajat, ați ascultat, ați inspirat prin simpla prezență, ați promovat un business local, v-ați încăpățânat să nu auziți că nu se poate. De fiecare data când ați ales bine în loc de rău, indiferent că este vorba despre propria persoană sau alte persoane din jur, atunci ați schimbat lumea.
Fiecare dintre noi schimbă lumea, cu pași mici, cu gânduri și acțiuni bune, cu superputerea lui. Fiecare dintre noi este un supererou de fiecare dată când alege să se crească pe sine, de fiecare dată când alege să zâmbească privind la ziua de mâine și inspirându-i pe ceilalți să facă la fel, de fiecare dată când încurajează în loc să critice, de fiecare dată când are curaj deși știe că poate să eșueze, de fiecare dată când învață. Lumea asta nu va fi schimbată de cei care aleg să stea pe loc, blocați în ideea că viață lor este inutilă pentru că nu vor fi etern amintiți în manualele de fizică sau suporturile de curs ale training-urilor de dezvoltare personală. Lumea va fi schimbată de cei care dau aripi altora și se îngrijesc și de ale lor. Viața fiecăruia dintre noi contează. Pentru că noi, cu toții, suntem niște supereroi.
Leave a Response