În ultimele zile feedul din social media ne-a fost invadat de poze din vacanță. Și inevitabil în mintea noastră a apărut mâhnirea de a nu ne regăsi în aceeași situație.
În urmă cu 5 ani una din temele de dezbatere al comunității SuperSkills a fost comparația. Ce se întâmplă? Când apare și în ce situație funcționează în sens pozitiv. Atunci la fel ca și acum am ajuns la concluzia că această cmparația a devenit o normă tăcută, dar profund dăunătoare. Comparația constantă cu ceilalți nu ne motivează, ne epuizează.
Creierul nostru e programat să observe diferențele. Asta ne-a ajutat evolutiv: să ne ferim de pericole, să învățăm din jur. Dar în era social media și a performanței afișate constant, acest mecanism se întoarce împotriva noastră. Ne comparăm începutul cu mijlocul altcuiva, procesul nostru cu rezultatul altcuiva. Și pierdem din vedere un lucru esențial: nu vedem tot tabloul, ci doar vitrina.
Ce nu se vede în comparație
De-a lungul timpului am interacționat cu toții cu oameni care, deși erau de succes sau aveau rezultate excelente, a trainer, simțeau că nu sunt suficient de buni. Cu oameni care ar fi putut fi recunoscători pentru ce au construit, dar erau blocați într-o spirală de „de ce nu sunt și eu ca X?”
Adevărul este că fiecare își poartă propriul context, luptele nevăzute, ritmul unic. Ceea ce vezi la ceilalți este doar o parte din poveste – cea editată, prezentabilă, uneori idealizată.
În loc să recunoaștem pașii făcuți, începem să-i discredităm pentru că „nu sunt suficienți”. În loc să construim în ritmul nostru, ne forțăm să urmăm un ritm străin, care nu duce unde vrem, ci unde credem că ar trebui să ajungem
Ce putem face pentru a folosi comparația în sensul construirii?
- Să ne comparăm cu noi înșine, nu cu alții. Să vedem unde eram acum un an, nu unde e vecinul azi.
- Să ne setăm repere interne, nu externe. Valorile noastre nu standardele altora, ar trebui să ne ghideze direcția.
- Să definim succesul. E succesul cariera? Echilibrul? Relațiile?
- Să ne folosim inspirația, nu comparația. Dacă cineva reușește, să ne întrebăm: ce pot învăța de aici?, nu de ce nu sunt și eu așa?
- Să lucrăm conștient cu vocea critică. Acea voce care spune că nu suntem suficient de buni – e o poveste veche. Vestea bună este că o putem rescrie.
Cele mai mari progrese pot fi făcute dacă avem curajul să ne uităm sincer în oglindă, nu lateral spre ceilalți. Să ne onorăm pașii, chiar și cei mici. Să transforme invidia în curiozitate și comparația în claritate.
Este ceva ce învățăm toată viața.
Leave a Response