Din categoria „Viața este ceea ce se petrece în timp ce noi suntem ocupați să facem planuri”, Jim Rohn vorbește despre cum să acceptăm lucrurile pe care nu le putem schimba. Ne întreabă de câte ori pe an este iarnă și de cât timp se întâmplă asta. Evidențiind astfel că sunt lucruri care se vor întâmpla oricât de mult ne-am opune. Și că ar trebui să ne bucurăm dacă plouă; că și dacă nu ne bucurăm tot plouă.
Trăim într-o lume în continuă mișcare, plină de evenimente neprevăzute și situații care ne scapă din mâini. Poate fi frustrant să simțim că, în ciuda eforturilor noastre, unele lucruri pur și simplu nu pot fi schimbate. De la comportamentul altora, până la evenimente globale sau întâmplări din trecut, multe aspecte ale vieții ne provoacă să învățăm o lecție esențială: „acceptarea”. Jim Bagnola ne sfătuiește să investim în gestionarea energiei, mai mult decât a timpului, fiind singura pe care o putem controla și singura „regenerabilă”.
De ce este important să acceptăm ce nu putem controla?
Atunci când ne luptăm cu realitatea, consumăm o cantitate enormă de energie emoțională. Ne agățăm de scenarii ideale, ne învârtim în cercul “ce-ar fi fost dacă” și, uneori, pierdem contactul cu prezentul. Acceptarea nu înseamnă resemnare sau pasivitate, ci recunoașterea limitelor noastre și redirecționarea energiei către ceea ce putem schimba: noi înșine, reacțiile noastre și modul în care alegem să trăim.
Cum putem lucra la cultivarea acceptării:
1. Să conștientizăm ce nu e în controlul nostru
De câte ori nu am fost supărați pe trafic? De câte ori nu am așteptat o zi cu soare ca să ieșim din casă? De câte ori nu am refuzat să acceptăm un proiect nou doar pentru că nu venise într-o perioadă potrivită pentru noi?
Putem face o listă simplă: ce ține de noi și ce nu? Vom observa că anumite lucruri – cum reacționează ceilalți, vremea, deciziile altora – nu țin de noi. Odată ce recunoaștem acest lucru, facem primul pas spre libertate.
2. Să schimbăm perspectiva
Multe dintre reacțiile noastre sunt tipare de gândire pe care le-am tot practicat. Vestea bună este că unele dintre ele pot fi rescrise. Uneori, ceea ce pare un eșec sau o pierdere este, de fapt, o lecție sau o redirecționare. În loc să întrebăm “De ce mi se întâmplă asta?” și să ne victimizăm, ne putem întreba “Ce pot învăța din asta?”. Să facem schimbarea către învățare. Sau, cum obișnuia bunica să spună, „Cine știe de ce am fost feriți prin întâmplarea asta?”
3. Să exersăm detașarea
Nu înseamnă să nu ne pese, ci să nu ne lăsăm definiți de ce nu putem schimba. E o formă de protecție sănătoasă, care ne permite să rămânem implicați fără a fi copleșiți. Înseamnă să fim prezenți, să numim fiecare emoție, să vorbim despre ea, dar să nu o lăsăm să ne definească.
4. Să fim blânzi cu noi înșine
Acceptarea vine și cu iertare – față de noi înșine și față de ceilalți. E normal să simțim frustrare, tristețe sau teamă. Dar în loc să ne judecăm, ne putem oferi compasiune.
Într-o lume în care controlul total e o iluzie, acceptarea devine un act de curaj. Nu înseamnă că renunțăm la speranță sau la schimbare, ci că ne eliberăm de povara luptei cu realitatea. Și exact în acel moment, paradoxal, începem să ne simțim mai puternici, mai vii, mai autentici.
Leave a Response